De ce este nociv televizorul pentru copii



Poate vă întrebați care ar putea fi efectele televizorului asupra copiilor mici. În urma diverselor studii, s-a concluzionat că televizorul, desenele animate sau diversele aplicații pentru copii produc efecte negative asupra copiilor sub 2 ani, afectându-le evoluția vieții sociale și evoluția cognitivă.

Privitul la TV este contraindicat cel puțin până la vârstă de 2 ani, conform Academiei Americane de Pediatrie (AAP). Această instituție susține că, pană la această varstă, copiii nu trebuie deloc lăsati să se uite la televizor. Iar această recomandare a AAP nu se referă doar la privitul la TV, ci și la diversele aplicații de pe telefon, la calculator, și în general la orice inseamnă gadget.


Ulterior, după 2 ani, recomandarea AAP este ca cei mici să fie lăsati la televizor maxim 2 ore pe zi, iar preferabil ar fi ca și părintele să stea cu copilul în acest timp.

Din păcate, autismul virtual este în creștere în societatea modernă. Printre simptomele copiilor care dezvoltă această tulburare: întârziere în dezvoltarea psiho-motorie, întârziere în apariția și dezvoltarea limbajului, tulburări de comportament, ignorarea părinților atunci când strigați pe nume, jocuri obsesive, nu arată cu degetul lucrurile din jur. Mai jos un video cu mărturia unei mămici a unui copil cu autism virtual, care a reușit să își recupereze copilul, după ce a întrerupt programul zilnic de telefon și tabletă.


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu